Pagini

marți, 2 aprilie 2013

Despre insolvență, reorganizare judiciară, afaceri cu risc și crize

În contextul actual, în care criza economică şi lipsa lichidităţilor au devenit cauza majoră a intrării în dificultate de plată şi ulterior în faliment a multor firme, ne vom propunem aici să dezbatem subiecte, teme referitoare la aspectele legate de procedura de insolvenţă, soluţii de redresare a companiilor aflate în dificultate și chiar despre planuri de reorganizare, atât cât ne va permite spațiul, priceperea și timpul.
Am condus o afacere mulți ani de zile, iar criza economică a lăsat urme. Am făcut greșeli în business, dar îmi place să cred că am învățat din ele. E ușor să conduci când economia e prosperă, dar adevăratul manager își demonstrează calitățile abia în vremuri potrivnice, când are puține resurse : financiare, umane, chiar psihice. O criză e un joc al puterilor, inclusiv( sau mai ales) cele interioare!
Vreau să ajut, atât cât mă pricep pe baza experienței personale, pentru că știu cât de greu poate veni un ajutor atunci când ai nevoie.Uneori implicarea emoțională, subiectivă, a conducătorilor de afaceri poate fi o piedică în salvarea business-ului, iar atunci o terță parte, un ochi obiectiv, poate găsi soluții mult mai ușor pentru redresare și chiar dezvoltare! 
O societate nu se poate ridica fără dezvoltarea afacerilor private și implicit prin salvarea celor cu probleme. Să fim uniți, să ne sprijinim afacerile și să supraviețuim economic e un țel curajos în zilele acestea !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu